Imagistica prin Rezonanță Magnetică Nucleară

Imagistica prin rezonanță magnetică este o tehnică de înaltă performanță cu ajutorul căreia se pot obține, în câmp magnetic, imagini ale organismului uman, fără utilizarea razelor X (Roentgen); în acest fel este posibilă diagnosticarea cu precizie a numeroaselor afecțiuni.

Aceste imagini se obțin sub formă de secțiuni în diferite plane de coordonate. În aceste secțiuni se vizualizează până și cele mai mici detalii, nervi sau structuri vasculare fine, tumori etc., putându-se astfel depista leziuni foarte mici de până la 2 mm.

Practic, o investigație decurge în felul următor:

  • pacientul este introdus în interiorul unui magnet, pe un suport (pat), în poziție orizontală;
  • semnalele de radio-frecvență emise de aparat ce sunt captate de corpul pacientului și care apoi sunt reemise (fenomenul de rezonanță), sunt percepute de acesta ca zgomote repetate destul de puternice;
  • antene speciale fixate în zona de investigat, captează aceste semnale ce sunt apoi prelucrate de un calculator performant și transformate în imagini.

În acest fel se obțin imagini (secțiuni) ale zonei investigate (cap, coloană, etc.) în multiple planuri. Examinarea unei zone durează aproximativ 30 de minute. În timpul examinării pacientul comunică cu personalul medical printr-o instalație cu microfoane. Această tehnică de investigație nu prezintă un pericol pentru organismul uman, nu folosește radiația X. Pentru persoanele gravide în primele 3 luni de sarcină, investigația se efectuează cu indicații stricte. În unele situații, ar putea fi necesară administrarea intravenoasă a unei substanțe de contrast (gadolinium). Substanțele de contrast sunt în general bine tolerate. În cazurile de alergie, pot apărea unele reacții secundare ca: urticarie, grețuri, etc. care se remit de la sine. Reacții de hipersensibilizare a unor organe sau a sistemului circulator sunt rare.

Avantajele acestei metode:

  • Metodă modernă de investigare neiradiantă în câmp magnetic.
  • Posibilități de reprezentare multiplanară.
  • Nu prezintă niciun fel de pericol pentru organismul uman.
  • Detectează leziuni foarte mici (1-2 mm)
  • Administrare fără risc a substanțelor de contrast.
  • Metoda recomandată în investigații la nivelul tuturor organelor și în special pentru stabilirea diagnosticului în bolile sistemului nervos.

Dezavantajele acestei metode:

  • Metodă contraindicată pacienților purtători de stimulator cardiac sau orice alt biostimulator.
  • Purtători de proteze osoase metalice.
  • Pacienți cu proteze cardiace de tip vechi.
  • Clipuri ferimagnetice postoperatorii situate în zonele vitale.
  • Claustrofobie manifestată.
  • Funcții vitale instabile ce necesită monitorizare continuă.

Indicații ale rezonanței magnetice nucleare

RMN Cerebral

  • Diagnosticul tumorilor, în special a celor de mici dimensiuni: neurinom de nerv acustic, adenom hipofizar, metastaze, etc.
  • Afecțiuni inflamatorii cum ar fi scleroza multiplă, diagnosticul AVC.
  • Afecțiuni vasculare precum tromboza sinusurilor venoase.
  • Procese tumorale ale fosei posterioare.
  • Afecțiuni degenerative.
  • RMN-angiografie.
  • Malformații congenitale cerebrale.
  • Diagnosticul hidrocefaliei.
  • Diagnosticul afecțiunilor sinusurilor paranazale.
  • Examinarea orbitei și a globului ocular, aprecierea mușchilor oculari și a nervilor optici.
  • Diagnosticul complicațiilor infecției HIV.

RMN Vertebro Medular

  • Traumatisme vertebro-medulare.
  • Hernie de disc.
  • Tumori și metastaze vertebrale și intrarahidiene.
  • Afecțiuni ale măduvei spinării: tumori, inflamații, sângerări, infarctizări, hemoragie.
  • Spondilita.
  • Diagnosticul tumorilor și al limfomurilor.
  • RMN-angeografia vaselor cervicale.
  • Afecțiuni ale plexului brahial.

RMN-Osteo-Articular

  • Diagnosticul leziunilor ligamentare, sinoviale și tendinoase.
  • Tumori osoase primitive sau secundare.
  • Osteonecroze și osteocondrite.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Fundatia MAN clinica-maria.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Trimite
Vezi politica de confidenţialitate